Hai să aflăm împreună!

Știi ce vrei? Știi ce poți?

Fiecare dintre noi a fost întrebat măcar odată „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Iar când eram mici, totul era clar – visam să devenim astronauți, medici, balerine, pompieri, super-eroi sau prințese. Aveam și un plan, știam ce avem de făcut, aveam nevoie doar de costume inspirate și super-puteri pe măsură.

Însă anii au trecut și visul s-a schimbat, iar în locul planului au apărut întrebări:

„Ce meserie mi se potrivește?”

„Ce îmi place să fac, la ce sunt priceput?”

„Am un talent pentru ceva?”

„Oare pot câștiga suficient dacă aleg să-mi urmez pasiunea?”

„De unde încep?”

„Ce aleg acum trebuie să fac o viață?”

„De unde iau informațiile? Cine mă poate îndruma?”

Un consilier vocațional te poate ajuta să răspunzi la toate aceste întrebări.

Ce face un consilier vocațional?

  • Te îndrumă în căutările tale și are instrumentele necesare procesului de explorare.
  • Răspunde întrebărilor tale, te ajută să te analizezi obiectiv și să-ți cunoști abilitățile.
  • Îți înțelege obiectivele și te ajută să construiți împreună un plan pentru îndeplinirea lor.
  • Te ajută să validezi ceea ce există deja în tine și îți arată unde și prin ce metode poți îmbunătăți aspecte care te ajută să te dezvolți și să crești atât profesional, cât și uman.

Ce NU face un consilier educațional?

NU alege pentru tine, nu ia decizii pentru tine și nu invalidează visurile tale. Rolul său este de a evalua, a înțelege și a te ajuta să fii acolo unde îți dorești.

Și totuși ce facem împreună?

  • Evaluăm aptitudinile și abilitățile tale, ținând cont de pasiunile pe care le ai;
  • Descoperim domeniul care ți se potrivește;
  • Elaborăm un plan și te pregătim pentru pașii care urmează, chiar dacă e vorba despre reorientare profesională;
  • Gestionăm toate lucrurile care te reprezintă în relația cu un potențial angajator: CV, profil de LinkedIn, pregătire pentru interviuri.
  • Învățăm prin ateliere de lucru cu părinții și copiii și seisuni de consiliere în grup.

Cui ne adresăm?

  • Adolescenților în căutarea carierei potrivite;
  • Persoanelor care doresc să se reorienteze în carieră;
  • Familiilor care doresc să îți consolideze relația cu adolescentul petrecând timp dedicat cunoașterii;
  • Companiilor care doresc să includă consilierea vocațională în pachetul de beneficii al angajaților;
  • Oricărui individ preocupat de autocunoaștere și dezvoltarea personală.

Cause we are giving kindness.

We are Human to Human.